Home » Articles » >> Game Development » General Theory

(ro.) Interactivografia - un nou termen ştiinţific sau Manifestul dragostei faţă de jocuri
(manifest şi articol ştiinţifico-popular)

Scurtă introducere:

Ce este “Interactivografia”, de ce anume astfel se numeşte, de unde această denumire?

- Eu, autorul acestui termen, fiind savant-teoretician şi gamedesigner, sînt deasemenea un mare amator al jocurilor şi încerc să creez şi eu cîte ceva în acest domeniu.

Cînd am văzut prima dată termenul de „Artă Interactivă”, care reprezenta arta jocurilor, am înţeles că este prea puţin şi nedrept să fie un astfel de titlu, pe departe concret, pentru această grandioasă formă de artă modernă şi vast domeniu al culturii. Deaceea mi-am pus scopul să găsesc o denumire mai adecvată şi logică din punct de vedere ştiinţific. Cunoscînd bine acest domeniu, am analizat diferite variaţii, pînă am ajuns la o un termen concret, care să poată determina cît mai corect arta respectivă, pornind de la bazele acesteea (-de la rădăcinile ei), care să poată fi capabilă elocvent să redeschidă chiar din interior fenomenul în cauză – interactivografia.

Formulare:

Interactivografia (latinа: inter-între, activitas-activitate, graphica-grafică) – este o formă de artă sintetică pe bază de program computerizat, alcătuită din reprezentaţii grafice, fie statice sau în mişcare, fie în 2D sau 3D dimensiune, în care utilizatorul, cu ajutorul unor anumite interfeţe şi manipulatoare, interacţionează cu obiectele virtuale, astfel paricipînd personal la acţiunile din jocuri.

Cum se cunoaşte, produsul artei interactivografice este numit „Joc” (Game, Игра, Juego, Jeu etc.), iar utilizatorul acesteea este numit „Jucător” (Gamer, Игрок, Joueur etc.).

În detaliu:

„Interactivografia”, denumită şi „аrta interactivă” se cunoaşte ca o artă unde de obicei jucătorul participă la anumite simulaţii sau evenimente interactive virtuale, unde are posibilitatea inedită de a participa în calitate de actor virtual la desfăşurarea subiectului artistic sau documentar al jocului. În unele jocuri utilizatorul poate prin acţiunile proprii să descopere subiectul acestora, chiar să-l dezvolte în interesul său, oferindu-i-se chiar posibilitatea de-a repeta una şi aceeaşi acţiune de mai multe ori. În anumite jocuri moderne utilizatorul poate ajunge la un final care depinde numai de acţiunile proprii care le-a cauzat în decursul jocului.

Spunînd mai simplu, într-un joc modern orice jucător poate participa la diferite imitaţii ale acţiunilor, inspirate din viaţa reală sau să participe la acţiuni virtuale inventate (născocite), care pot fi „învăluite” de un subiect (fie artistic sau ba) şi unde te poţi simţi în pielea unui personaj virtual, participînd la evenimentele din joc ca un martor ocular sau chiar ca un un adevărat actor în rolul principal. Este aproape tot aşa cum am juca teatru pe o scenă anumită, fără să cunoaştem textul şi subiectul, însă pe parcurs aflăm totul personal, intervenim cînd dorim şi putem chiar să schimbăm finalul în interesul propriu. Pe alocuri putem vedea video fragmente cu personajele din joc, ca într-un cinematograf, însă virtual.

Respectiv, arta  interactivografică, fiind o artă sintetică (sau compusă), se aseamănă cu un teatru unde noi înşine jucăm ca nişte actori şi încă ne „filmăm” pe platouri de filmare virtuale. Mai putem şi dansa în jocuri, să cîntăm, să ascultăm muzică, să construim ca nişte arhitectori, să desenăm etc., admirînd frumosul şi arta înaltă sau pur şi simplu să facem prostii şi să hoinărim. -))

Însă  Interactivografia  ne oferă mult mai multe posibilităţi decît teatrul sau cinematografia, este în continuă dezvoltare şi eu mi-aş permite să spun că această relativ nouă formă de artă este chiar mai importantă acum pentru omenire decît orice altă formă de artă ! -)

Scurt istoric, tangenţe:

Deoarece  interactivografia  este o artă sintetică (compusă), bineînţeles are multe tangenţe comune cu istoricul anumitor forme de arte cunoscute, în special cu  cinematografia.

De exemplu, în primele decenii de existenţă a cinematografiei, unii critici şi oameni de artă susţineau că această „nouă” formă de artă este doar o slabă imitare a teatrului şi la mai multe nu va fi capabilă. Dar odată cu dezvoltarea tehnicii, în filme au apărut sunetele şi muzica, culorile, chiar impresia de adîncime (sau stereo-vision, aşa numitul 3D vision ) şi probabil cu timpul vor apărea alte simţuri, alte noi posibilităţi şi ciudăţenii tehnice.

Acum dacă să privim la istoria scurtă a jocurilor, de la primele console semi-digitale, cum erau Pong, Magnavox Odissey etc., pînă la consolele ultimilor generaţii şi computerele personale actuale, atunci observăm o evoluţie a  interactivografiei  în plină amplоare, care încă continuă. Am văzut apariţia nu numai a sunetelor şi a culorilor în jocuri, dar şi dezvoltarea uluitoare a graficii cît şi a diferitor manipulatoare pentru interactivitate. Şi poate cel mai important, am văzut o uluitoare dezvoltare a produselor  interactivografiei  – a jocurilor, de la simple simulatoare de sport, alb-negre, pînă la întregi lucrări artistice sau documentare cu bugeturi de milioane, cu subiecte aparte ca în filme şi grafică fotorealistică. Bineînţeles, asupra artei interactivografice s-a abătut un val întreg de critică negativă din partea celor care n-au înţeles-o şi n-au agreat-o, dar e clar că nu astfel de critici vor rămîne în istorie, ci doar acei care înţeleg această artă şi o adoră. -)

Deci, dezvoltarea  interactivografiei  depinde mult de progresul tehnico-ştiinţific, în special al tehnicii digitale computerizate, care ne poate oferi nu numai aparate puternice şi sofisticate, dar şi noi posibilităţi de interactivitate în lumile virtuale ale jocurilor.

Pe lîngă toate, anumite procedee cinematografice sînt pe larg aplicate şi în jocuri, cum ar fi scenele video filmate pe viu (fie documentare sau cu actori ) sau cu ajutorul camerelor virtuale în interiorul jocului însuşi – aşa numitele „cut-scene” (cinematic sequences).

Genurile interactivografice sînt deasemenea identice cu ale cinematografiei şi teatrului, chiar dacă cuiva iar părea că sînt mai multe la număr. Într-adevăr, numărul „mare” de genuri este de fapt dictat de modul de interactivitate în lumile virtuale din jocuri. Nu m-aş apuca să enumăr toate aceste genuri interactive, pot numai să evidenţiez cîte ceva:

- De exemplu, jucătorul poate să ia o armă în mînă şi să împuşte, atunci acest gen îl numim „shooter ”.

Dacă vom putea merge cu o maşină, atunci va fi „racing ”, iar dacă se va lua o sabie în mînă şi se va trece cu el tot jocul, atunci acest joc va fi de gen interactiv „slasher ”. Pot enumera încă multe astfel de genuri şi subgenuri interactive, însă nimic pe lume încă nu a schimbat genurile artistice, deşi cu mult mai puţine la număr, cum ar fi – comedia, tragedia, drama, melodrama. Acestea pînă acum stau la baza oricărei lucrări artistice ale teatrului, cinematografiei şi interactivografiei.

Dacă cinematografia s-a dezvoltat cîndva vertiginos din arta teatrală, atunci şi  interactivografia  a reieşit din acestea şi s-a dezvoltat într-o artă independentă, cuprinzînd nu numai genurile artistice cunoscute, dar şi inventînd ale sale genuri originale interactive.

Acum dacă întrebaţi “de ce termenul  Interactivografia  este corect din punct de vedere ştiinţific?”, v-aş spune că explicaţia e destul de simplă. – De exemplu, vedeţi şi voi ce este cel mai important în arta cinematografică şi ce stă la baza ei – mişcarea unor scurte fragmente de imagine de pe (sau din ) suportul video, care ne dă iluzia de mişcare generală a imaginii de pe ecran, pentru a putea contempla acţiunea filmului.

În jocuri noi în primul rînd interacţionăm cu obiectele din imaginea virtuală care o vedem pe ecran (făcînd acţiuni aproape ca nişte actori ),  interactivitatea  respectivă fiind bazată pe grafică computerizată. Chiar dacă această grafică este programată şi posibilitatea de-a interacţiona ne este oferită de codurile de program, totuşi trebuie de luat în vedere că jocurile nu sînt pur şi simplu nişte programe multimedia sau pentru oficii, dar în primul rînd reprezintă o formă de artă modernă, unde autorul (gamedesignerul, developer-ul, scenaristul ) îşi expune filozofia şi viziunea sa artistică, îşi deschide sufletul spectatorului-jucător, îi povesteşte un subiect şi-i dezvăluie soarta unor personaje. –Este aceasta un simplu program?

Cred că cineva se întreabă: „Bine, dar cum rămîne cu jocurile sportive, cu simulaţiile transporturilor şi altor chestii nu chiar artistice? Sau „jocurile” de tip RPG, petrecute în viaţa reală cu oameni reali sau competiţiile de împuşcături de tip „paintball” sau jocurile de casino? Cum rămîne cu toate acestea?”

La aceasta v-aş răspunde, apelînd iarăşi la o analogie: Priviţi la produsele artei cinematografice. Ce vedem la ele? – Sînt filme documentare, unde se povesteşte viaţa unor oameni, vedem istoria unor popoare întregi, vedem compeţii sportive cu oameni în mişcare sau cu transport diferit, în fine, vedem o gamă variată de evenimente şi elemente filmate ale vieţii, ale istoriei prin care a trecut omenirea şi toate acestea fiind adunate întîi pe hîrtie de către un cineast sau un reporter şi turnat într-o variaţie logică de imagini care o contemplăm apoi pe ecrane. Astfel, cinematografia reprezintă o artă complexă, alcătuită din filme artistice (numite de specialişti ca filme „de ficţiune” – nu încurcaţi cu SF ! ), filme documentare, care se scindează de la simple reportaje video, pînă la documentare (non-ficţiune), turnate după scenarii scrise şi filmate cu oameni reali (iar în ultima vreme, chiar şi virtuali ).

Ce vedem la arta interactivografică? Cam aceeaşi situaţie – lucrări artistice (de ficţiune) şi lucrări documentare (non-ficţiune). Aceste lucrări pot fi accesate la diferite aparate electronice, fie de unul sau mai mulţi jucători. Au interfeţe grafice, totul se bazează pe grafică 2D sau 3D şi pe limbaje de progamare.

– Au toate aceste elemente digitale ceva comun cu ceea ce se petrece în viaţa reală, la competiţii sportive, în casinouri şi oare jocurile petrecute în viaţa reală pot fi aderate la arta interactivografică? Răspunsul meu e unul -Nu!

– Sportul, competiţile auto, de paintball, jocurile de casino, chiar şi jocurile RPG petrecute în realitate (alcătuite aparte sau inspirate din jocurile interactivografice) reprezintă fenomene de cultură aparte. Acestea pot doar să inspire pe game developeri, deci să reprezinte doar o sursă de inspiraţie.

Iar în ce priveşte competiţiile virtuale sportive, simulaţiile auto sau de alt tip, aceste fenomene din lumea jocurilor electronico-digitale pot fi aderate liber la  interactivografie, ca parte documentară al acestei arte. Altceva că anumite elemente ale unor jocuri virtuale sportive pot să reprezinte interes şi valoare artistică, cum ar fi interfeţele grafice, gamedesignul, chiar şi metodele de interactivitate.

Chiar dacă cuiva îi pare că sînt cam nedrept faţă de anumite fenomene foarte mult apropiate de jocurile de tip digital, cum sînt aceleaşi RPG, amintite anterior sau jocurile în cărţi, bazate pe subiecte (celor ce nu cunosc, le pot susţine că există şi aşa ceva! ) la urma urmelor pot fi sistematizate ca ”jocuri analogice” celor interactivografice, şi pot să reprezinte doar nişte verigi artistice, culturale, reieşite sau inspirate dintr-un domeniu şi formă de artă comune – interactivografia. Probabil, unele din aceste verigi „analogice” cu timpul ar putea să se transforme în forme de artă aparte, cum la timpul său o făcuse  cinematografia, reieşind din teatru (cu spectacole filmate).

 

Încheiere:

Cît n-ar părea de straniu, dar anumitor persoane jocurile pot oferi nu numai posibilitatea de a încerca ceva, la care nu pot fi capabili în viaţa reală, dar şi simţul inedit al miraculosului şi frumuseţii lumii reale. În viaţa reală noi adeseori nu observăm şi nici nu admirăm lumea din jurul nostru, şi numai afundarea în lumea virtuală al jocului ne deschide ochii asupra unor aşa fenomene ca mişcările cu mînile, cu picioarele, posibilitatea de a lua ceva, de-a arunca, de-a include, de-a fugi, de-a merge cu automobilul, de-a zbura etc., luminile care străbat între frunze, ceaţa de dimineaţă sau firele de praf ce împînzesc razele de lumină etc. etc., într-un fel redescoperind pentru fiecare posbilităţile şi elementele vieţii reale, la care noi cîteodată nici nu atragem atenţia şi numai în jocuri noi observăm cît ele sînt de importante şi deosebite!

Note:

În ştiinţă există astfel de termeni recunoscuţi (ştiinţifici, desigur! ) ca  fenomenul  şi obiectul (mai numit şi  lucru). Spus mai simplu, cîte ceva pe lume putem numi ca drept  fenomene, iar altceva ca drept obiecte.

De exemplu, fotbalul este fenomen (sportiv şi cultural ), iar mingea – este obiect (desigur, care îl folosim pentru a juca). Aşa deci, ceea în ce te joci e corect a numi nu jucărie, ci  joc (joacă). Din punct de vedere ştiinţific (şi e absolut corect),  jocul  este  fenomen, iar jucăria este obiect.

Iată de exemplu, aşa aparate cunoscute ca “PlayStation Portable” şi”Nintendo DS” sînt nişte  jucării (adică – obiecte), iar ceea în ce te joci, folosindu-le – îs jocuri (adică –  fenomene).

Aşa că vă rog mult, nu încurcaţi una cu alta! -)

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Încă cevaexistă două tipuri de viziuni asupra lumii – viziunea obiectivă şi viziunea subiectivă. Cu cele mai simple cuvinte pot fi descrise în felul următor: unele persoane văd lumea aşa cum ea există într-adevăr (în special savanţii, oamenii de afacerii etc.) – deci, au viziune obiectivă; alţii văd lumea aşa cum doresc ei înşişi s-o vadă (credincioşii religioşi, o mare parte din filosofi etc.) – deci, au deja viziune subiectivă.

Eu, autorul articolului, mă identific ca persoană din primul grup.

Altor oameni le-aş recomanda mai întîi să se determine cu viziunea sa asupra lumii, apoi să înceapă în serios ceva să analizeze şi să facă concluzii.

Perioada de timp adecvată pentru joc:

Cu toţii am observat că o bună parte din jucători prea mult timp dedică jocurilor sale preferate – de la 10 ore şi mai mult, unii în genere pierzînd cîteva zile asupra jocului, fără a se odihni măcar.

Ţin minte că am citit de un caz letal, cînd un jucător înveterat a decedat după cîteva zile de joc, fără a se odihni. În ce anume s-a jucat nu este important. Problema e că acest jucător n-avea de unde să aibă o educaţie normală privitor la timpul de joc, de odihnă, sănătate fizică şi psihică, nu mai zic deja de viaţă personală.

La această temă apare o întrebare elementară: Cît timp trebuie să oferim jocului?

Parafrazez un pic: Cît timp e normal să ne jucăm?

Eu personal (autorul acestui articol ), fiind un jucător înveterat, am ajuns mai demult la o concluzie asupra acestei teme şi deja mi-am răspuns la această întrebare, chinuitoare pentru unii. Recomandările mele sînt următoarele:

  • 2 ore pe zi (numai! ): în zilele lucrătoare (de obicei, de luni pînă sîmbătă);
  •  5 ore pe zi (numai! ): în zilele libere sau de odihnă (fie sîmbătă sau duminică, ca exemplu);
  • 8 ore pe zi: numai pentru specialiştii care se ocupă cu analiza jocurilor (crearea de recenzii video sau text asupra jocurilor etc.), respectiv pentru game developeri, jurnalişti sau oamenii de ştiinţă care studiază jocurile. Deasemenea pentru cyber sportivi, dacă se identifică astfel. Opt ore este timpul de lucru adecvat pentru o zi lucrătoare. Dacă se lucrează mai mult de 10-12 ore pe zi, aceasta deja poate duce la probleme grave pentru sănătate.

Deci, acesta este timpul normal de joc – de la 2 pînă la 8 ore în zi, în dependenţă de circumstanţe. Chiar recomand să vă jucaţi mai des, dar cheltuind pentru această ocupaţie o perioadă de timp adecvat! Fiindcă o perioadă normală de joc totdeauna vă poate încărca de energie pozitivă şi contructivă, să vă scadă stresul, vă detaşează un pic de rutină, ajutîndu-vă chiar să vă vedeţi problemele într-o altă alură, pe cale de rezolvare, să vă ajute să vă pregătiţi pentru proiecte serioase sau lucru încărcat.

Nu vă spun asta în glumă, ci într-un ton serios. Ţineţi minte, vă rog:

  • – Da, jocurile vă pot ajuta să vă rezolvaţi problemele mai uşor!
  • – Da, jocurile vă încarcă de energie pozitivă şi constructivă!
  • – Da, jocurile vă ajută să vă adunaţi cu gîndurile pentru lucru încărcat!

Dar numai în caz dacă dedicaţi jocurilor un timp adecvat !!!

Fiţi atenţi vă rog, că sănătatea e scumpă, iar viaţa este oferită de natură doar odată. Este de înţeles că dacă vă pierdeţi sănătatea şi viaţa, atunci veţi pierde ocazia să vă jucaţi într-o sumedenie de jocuri, care apar parcursiv. -)

Ţineţi bine minte cîte ore este normal de a vă juca, şi acest timp va lucra în folosul vostru!

Adaos la note:

Da, apropo! Unii observatori externi critică negativ jocurile din cauza că unii jucători înveteraţi uită de sănătatea proprie şi se lasă complet învăluiţi de joc, deasemenea pot să comite acţiuni negative, observate în unele jocuri.

Ei bine, voi răspunde astfel: şi care-i vina jocurilor? De parcă pe lumea asta ar exista puţini amatori de seriale felurite, de filme de groază sau emisiuni televizate, mai mult sau mai puţin stupide?! Astfel de amatori sînt gata noaptea întreagă să petreacă în faţa televizorului, să înghită popcorn cu sandvich-uri, încărcîndu-şi corpul şi sufletul cu diferită mizerie. Oriunde şi oricînd se vor găsi amatori gata să-şi piardă timpul în zădar, în detrimentul sănătăţii sale şi absolut nu importă acea formă de artă, produsele căreea le “consumă”.

Totul constă în omul însuşi, în familia sa şi în societate, al căror produs el însuşi este. Dacă unei anumite persoane nu i s-a insuflat simţul măsurii, cunoştinţa şi simţul de grijă pentru sănătatea sa, toleranţa şi respectul faţă de oameni, atunci asta ar fi problema atît al omului cît şi al societăţii, din care face parte. Şi să nu implicaţi formele de artă în această problemă, ci încercaţi să explicaţi omeneşte, normal, logic, să învăţaţi aceşti amatori cum să trăiască cu simţul măsurii faţă de tot ce există, cu grijă faţă de sine şi apropiaţi.

-Jucaţi, veseliţi-vă, trăţi din plin şi nu uitaţi de măsură.

 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

AutorulDumitru Ghervas  (savant-teoretician, gamedesigner, scriitor, graphic designer)

LinkedIn: http://lnkd.in/bcwr2GP

Facebook: https://www.facebook.com/ghervas.dt

Twitter: https://twitter.com/DmitryGhervas

GameDevMasters: http://gamedevmasters.com/dmitrygh

GameTalents: http://www.gameplaytalents.com./talents/detail/game-designer-writer-cg-designer

Grupul de pe Facebook “Interactivography – the art of games” : https://www.facebook.com/groups/interactivography/

Category: General Theory | Added by: DmitryONik80 (2014-11-13)
Views: 143 | Tags: interactivografia, Developer, developement, game industry, develop, Jocuri, interactivography, Games, industria jocurilor | Rating: 5.0/1
Total comments: 0
avatar
Free website builderuCoz